Un copil a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Capitală. În ce stare este minorul

Un copil a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Capitală. În ce stare este minorul
Foto caracter ilustrativ
Publicat: 19/05/2022, 18:01
Actualizat: 19/05/2022, 18:02

Echipajele de prim ajutor au intervenit, joi, pentru a salva un copil care a căzut de la etajul trei în cartierul Rahova din Capitală.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 19 Poliție a fost sesizată joi, în jurul orei 16:00, cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil, a transmis Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și echipaj de prim ajutor, iar minorul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Copilul era conștient când a fost transportat la spital, am precizat polițiștii.

Din primele informații minorul se află în locuință împreună cu fratele său. Potrivit polițiștilor, ambii frați au vârste mai mici de 14 ani.

Potrivit Poliției Capitalei, în prezent sunt efectuate cercetări, de către Secția 19 Poliție, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×